Celebrități, politicieni și publicul plag l-au felicat pe Joe Biden pentru disscursul susținut după câștigarea alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, unii considerând chiar că a fost cel mai bun discurs din viața lui.
Fostul vicepreședinte Biden, care a susținut discursul său de victorie din orașul său natal, Wilmington, Delaware, sâmbătă seara, i-a îndemnat pe americani să se reunească și să „refacă sufletul Americii”.
„Este timpul să renunțăm la retorica aspră, să scădem tensiunile, să ne vedem unul pe altul din nou, să ne ascultăm din nou, să facem progrese. Trebuie să nu încetăm să îi mai tratăm pe oponenți drept dușmani”, a susținut Joe Biden în discurs.
Cuvintele sale conciliante au fost laudate pe rețelele de socializare, unde comentatorii l-au felicitat pentru discursul centrat pe un mesaj de unificare a populației.
Earvin Magic Johnson, unul dintre cei mai de succes jucători de baschet din toate timpurile, a fost unul dintre aceștia.
„(n.r. Discursul) Conținea tot ce trebuia să audă poporul american în acest moment”, a scris sportivul pe Twitter.
Fostul prim-ministru australian Kevin Rudd a spus că este „un discurs extraordinar și vindecător”, în timp ce fostul deputat conservator Rory Stewart i-a mulțumit lui Biden pentru un „discurs frumos” care a fost „profund liniștitor și profund necesar”.
Mulți utilizatori de rețele sociale, inclusiv jurnalistul britanic Piers Morgan – care săptămâna trecută s-a numit „prieten” al președintelui Donald Trump – l-a descris drept cea mai bună declarație din cariera lui Biden.
De asemenea, Joe Biden a fost lăudat și pentru faptul că în discurs au fost menționate și persoanele transgender, fiind pentru prima dată în istorie când un președinte ales a făcut acest lucru.
Joe Biden și Kamala Harris, care este prima femeie care a fost aleasă vreodată în funcția de vicepreședinte, vor depune jurământul pe 20 ianuarie 2021.
Ca parte a perioadei de tranziție de 10 săptămâni, Biden va numi luni o echipă de oameni de știință și experți pentru a lucra la un plan pentru strategia de gestionare a pandemiei de coronavirus.